Dan Nica: România nu ratifică ACTA

Dan Nica: România nu ratifică ACTA
Publicat: 18/05/2012, 09:35
Actualizat: 18/05/2012, 09:35

România nu ratifică Acordul de combatere a contrafacerii (ACTA), a declarat, joi, ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, cu ocazia Zilei Comunicațiilor, scrie Agerpres.

„Eu, ca și ministru al Comunicațiilor, pot spune că România nu ratifică ACTA”, a declarat Nica, precizând că aceast lucru nu va avea loc până când documentul nu va suferi modificările impuse de Curtea Europeană de Justiție.

„ACTA se află acum la Curtea Europeană de Justiției, ea se va pronunța și sunt câteva chestiuni de neconstituționalitate a documentului în România ridicate de mai multe țări, precum posibilitatea de a controla deținerea de copii private. Ori ACTA se referă la acțiuni comerciale, nu la acțiuni private. De exemplu, te duci în aeroport și te caută să vadă dacă telefonul este cumpărat din China sau din Europa. ACTA se îndreaptă împotriva contrafacerilor și acțiunilor de comerț ilicit în masă și nu pe un obiect, pentru că ar da naștere la abuzuri foarte mari. Decizia este că România nu ratifică ACTA până când nu va fi un act modificat în conformitate cu legislația UE”, a explicat ministrul în fața participanților la ziua Comunicațiilor.

Și premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că România nu va ratifica Acordul de combatere a contrafacerii, în condițiile în care acesta nu va suferi modificările necesare pentru a garanta drepturile și libertățile private.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză